Cântece sociopolitice și nebunie de gen

Întotdeauna a fost dificil să găsim genul potrivit pentru propria muzică. Mai ales în epoca streamingului, sertarul potrivit este important pentru adresarea publicului și a multiplicatorilor (playlistere, presă etc.).

Niciun artist adevărat nu se gândește la genuri atunci când scrie o melodie. Mai ales atunci când există versuri pentru o melodie și se face o declarație care depășește sensibilitățile personale cunoscute, cum ar fi boala de dragoste și oboseala generală din lume.

Devine foarte dificil atunci când artistul experimentează cu elemente din diferite epoci de artă. Așa funcționează arta în general. Dar muzica este văzută în continuare ca un subiect de artă de majoritatea ascultătorilor de astăzi?

Odată cu înaintarea triumfală a muzicii pop, aspectul artistic s-a retras din ce în ce mai mult în fundal. Posturile de radio selectează muzica după un model care este o perversiune a artei.

Supunerea totală la gustul majorității interzice editorilor să selecteze melodii care ar putea „deranja”. Dar deranjarea uniformității cotidiene este una dintre cele mai nobile sarcini ale artei.

Era evident că vor apărea probleme de marketing atunci când m-am concentrat pe teme sociopolitice de ceva vreme. Dar mă simt ca un artist și trebuie să trăiesc cu consecințele economice ale acțiunilor mele.

Înțeleg foarte bine că ascultătorii doresc să-și găsească liniștea lângă potopul de știri horror din toată lumea - nu în ultimul rând în muzică. Dar există și ieșiri din dilemă pentru un artist și încerc să merg pe una dintre aceste căi producând muzică și pentru alte situații de suflet.

Rămâne problema adresării prin genuri pentru cântecele critice. Ar fi timpul ca portalurile de streaming (Spotify etc.), care ar trebui să fie acolo pentru toate grupurile de ascultători, să stabilească genuri, care să ia în considerare mai mult conținutul melodiei.

Ce zici de o stare de spirit „sociopolitică” în loc de a împărți „Chill Out” în nenumărate subgrupuri?